Helios, mărite Ra, şi tu Shamash
V-aţi aruncat pizma asupra-mi
Muritorii, i-aţi lăsat să fie arşi.
Sol şi Surya ne-au secat trupurile
Apollo, ne-ai luat râurile
Cu toţii se inchină acum la voi.
Nici în umbra ta, mărite Horus
Nu e loc pentru odihnă
Nici sub umbra tăcutului lotus.
Păcatele ne ating sufletul prea adânc
Eu rămân însa pe al meu lotus
Omenirea încetez să o mai deplâng.
False legi în lumea cea modernă
Scuipate în plin de către mincinoşi
Misterul unei vieţi trăită printre proşti
Şi o nouă viziune: nova
Găseşte-ţi conceptul, crează-mi prototipul
Eu sunt doar o aşchie pierdută-n vorbe
Tu eşti marea cea de fier
Ei sunt cei ce ard în foc
Toţi conduşi de către un orb
Vocea inimii mele e un dulce recviem
Pesimistul îmi zâmbeşte cam ironic atunci
Când tu eşti optimista cu sufletul bionic.
Oboseală cronică, apatie organică.
Gândindu-mă la tine
Ameţeala mă atacă, nu mi-e bine.
Greşeli din care învăţăm
Nopţi pierdute printre fumuri,
Zile ce le pierd pe drumuri.
Fugi de lângă mine
Când viitorul îti surâde
Dacă ai memorie, mă vei ţine minte.
Pierdem ceea ce iubim,
Iar în schimb primim durere
Forţele ne sunt prea slabe,
Nici măcar nu mai murim.
