crima

Ea-i ferită de răceala celui Soare

ce o orbeşte, ce mie-mi dă fiori.

Eu planez prin mii de sori,

ea mă vede şi timid trăsare.

Aerul ce i l-am dat

trăia în mine, a fost al meu,

de respirat prea greu,

iar ea s-a sufocat, treptat.

Şi noaptea mi-o aduce clar,

sub limpezimea Lunii,

ca o jertfă pe-un altar.

O rog să ierte şi să pice-n neant,

dar profunzimea ei este divină,

iar soarta n-are nici o vină,

căci eu am comis încă o crimă.

muza

Am nevoie de o muză rea

sau poate de o muză nouă

să existe în creaţia mea.

Am nevoie de o muză,

am nevoie iar de ea.

De te voi găsi,

lasă-mă să-ţi umplu amfora,

cu înţelepciunea mea prea tare.

Să ne-mbătăm ca odinioară..

povara

Se scurge infinitul

infinit în mine

şi infinitul tot,

încet şi rece.

Şi parcă plânge,

plânge iar în mine:

în interior,

pe margine.

Şi iese către epidermă,

măcinat,

amestecat.

Şi lumea-mi pare

infinită,

gravă şi

bătătorită.

temă profundă

Aici se discută teme încinse,

tematica-i ceva profund,

ieşi din tine, ei sunt doar un gând.

Norii se mişcă repede,

nici ei nu au timp să mai privească,

cum lumea se schimbă şi doarme,

cum oamenii încep să se nască.

Actori amestecaţi cu ciori,

cuvinte ce îţi dau fiori

şi tu-i priveşti neîncetat când

eşti prinsă între ei, te doare.

Mai simţi?

eşti fiinţa ta umană, legată la pământ,

ieşi din tine, ei sunt doar un gând.

umor înecat

Îmi aduc aminte de toamnă,

îmi aduc aminte de tine.

ascult iar ploaia înamorată şi

totul se scurge prin mine

şi trecutul ştie cel mai bine

ce găteşte în subsol viitorul.

Iarăşi frig şi tot mai plouă,

undeva valseză râmele cu chiorul.

Suspin, căci

ploaia mi-a înecat umorul.

ploaie de mai

Ploaie de mai

ce treci şi nu stai,

aşteaptă-mă

să vezi cum soare răsare.

În oraş sunt felinare,

toate ude şi golaşe,

pradă picăturilor arcaşe.

dintr-un vis

Strada e pustie

şi înaintea mea e,

singur drumeţ,

o foaie de hârtie.

Merg încet şi tremur,

iar tu eşti lângă mine,

străin cu chip înnegurat,

ce scapă acorduri reci-n vrie.

Şi cânţi la cea cutie,

ce pare o chitară,

dar sunt singura ce ştie

că este a sufletului meu vioară.