Erulissë

Simpla si singura existenţă

lângă tine m-ar vindeca

prin mine şi a ta esenţă

amorul dulce al verii ar vibra

Dar de ce o dragoste platonică?

când noi putem amplifica

focul tău la rang demonic

iar aerul din mine ar exploda

De ce ironicul umor

mă-mpiedică să te urmez?

de ce îmi vine să omor

şi pentru tine sa vânez?

Iar brizele din interior

te plimbă şi pe alte căi

când parada anilor

te lasă să adormi prin văi

Pustii şi reci ca brizele

şi ele ne-nfioară

tu umil îmi săruţi buzele

cum o simţeam şi odinioară

În vise, nopţi bântuite

în amestecul astral

am ajuns să prind în minte

ore într-un ansamblu orchestral

Al meu va fi sufletul ei

deşi o spun cu egoism

mă plimb pe sute de alei

eu fug de ea, să prind un ritm

drumul cel mai lung

Spre Calea Lactee

pe un cer aglomerat de vară

orele nu sunt pierdute,

ci aşteaptă trenul Nordului în gară.

Iar cerul de vară

pare o baltă de vid,

în care ei poartă o povară-

din infinit felinare le e somnul fervid.

Ne-am pierdut în miez de neant,

am curs şi prin oceanul viselor,

am mers pe drumul aberant

doar pentru aurul astrelor.

Drumul nostru este neîmplinit,

cu prima viteză noi trecem în abis.

iar peisajul devine transfinit,

când a doua ne transformă-n vis.

regret

Regret şi urc pe scara către ei,

pe dealul cel abrupt,

căci ei sunt mii şi îi aud,

cum sapă-n amintiri.

Te-au prins la mijloc şi

dezbină aerul din jur,

iar vidul lor devine pur.

Te simt tot mai pierdută,

pe sute de cărări,

călăuză-ţi un mănunchi de lumânări.

fantome

Fantome cu zâmbete afone

anunţă trecerea la prostituţie

când visul prinde forme,

dragostea devine instituţie.

Şi trupa de fantome

cânta în plină stradă

minciuni despre iubire,

o simfonie acră.

Dar crima are şi preludiu,

iar muzica lor urlă.

dansând printre priviri de uliu,

festinul a-nceput şi pare-o glumă.

oboseala

Păienjenişul oboselii

aduce-n prag momentul

către un final cu dublă faţă

şi noi ne jucăm din nou

până când oboseala îngheaţă.

Despărţiţi suntem de-o rază,

mereu pe acelaşi sol.

eu sunt buna piază,

tu - astru cu miez gol.

mii de becuri

Când noaptea cade în oraş,

când felinarele se sting,

tu un sărut îmi laşi

şi-n mine mii de becuri se aprind.

Şi poate eşti Soarele de lângă Marte,

iar când respirăm prin şoapte,

nopţile polare se încing.

aştept

Aştept, dar totul mă doare,

mă dor picioarele,

sunt frânte şi plâng.

Privesc înspre soare

şi văd în el vara,

o lungă aşteptare.

Te aştept, deşi e în zadar

câte ore s-au mai scurs,

de ele n-am habar.

Regret, dar exist în trecut,

aştept turbulenţa viitorului,

un sunet rece şi brut.

himera

Printre neoane văd creioane

pe chipul tău de plastic

-modelat de-un creator prea drastic-

văd luciul fals

şi trepidant

al urâţeniei perete absorbant.

Te-ai născut cu un glas tăcut

în astă eră,

eşti ce a dat natura,

o himeră.