defineşte-mă

Sunt egoist,
ironic,
melancolic,
trist
şi nu am chef să gândesc,
iubesc,
am şi fobii,
sunt şi gelos,
uneori zelos,
ascund trecutul
şi mă automutilez,
visez, visez,
m-amuz,
sunt şi ursuz,
naiv,
lasciv,
înjur,
mai fur câte o idee,
am păcate deşi
nu le ştiu pe toate,
sunt sfânt,
sunt înger frânt,
mă bat cu pumnii-n piept
şi apoi greşesc,
inimi prind şi frâng,
sunt blând,
sunt deltaplan,
n-am niciun ban,
am două feţe
sprijinite pe beţe,
trăiesc în est,
gândesc în vest,
privesc în nord
şi parcă-s orb,
sunt jos în sud
şi tot m-afund
şi mă lungesc
cu ăst poem arlechinesc.

strigoii universului

Deseori prind forme-n noapte,
pete amorfe de culoare,
încâlcite de venin.
şi le văd din întâmplare,
cum par stele căzătoare.


Iar strigoii universului strigă!
îi aud şi plâng de frică.
ei, cu chipuri de cleştar,
au doar gânduri de gropar.

demon

Te ador, iubesc încep a crede,
te aştept de două vieţi,
te găsesc în simplă formă,
te ascult, iar tu mă-nveţi.


O, esenţa ta este prea pură
pentru demonul murdar din mine,
tristul căpcăun ce suflet n-are.


O, sunt doar o arătare,
ce-şi hrăneşte rănile din sângele de muză
şi ce de ale oamenilor slăbiciuni s-amuză.


Fie-ţi milă doar o clipă
de întunecatul copilaş,
ce prea mult el a trăit în criptă,
criptă a strigoilor jegoşi şi arşi.


El nu doreşte decât dragoste,
prea puţină el poate da,
dragoste, cântec divin,
să-i oprească durerea.

camera II - microuniversul

La mine în cameră se

dezvoltă un microunivers fragil:

Sunt fascinat de viteza cu care evoluează,

sper doar să nu-mi ajungă eul pân la cer!

şi, deşi-mi port hainele în cuier,

cuierul e pe hol..

la mine-n cameră e frig,

iar fără microuniversul meu eu mor.

camera

Uneori rămân singur în cameră

şi nu-mi permit să mă gândesc

la ce aş vrea, de ce mi-e frică, la ce iubesc.

Mereu eu tac din gură şi tavanul îl privesc.

e calm.

E cerul fără stele, fără poveşti,

în care de-ai putea să zbori,

miracole şi paradisuri a-i să găseşti.

Eu cad în fiecare seară în liniştea lui albă

şi adorm.

Noaptea, doar pereţii nu au somn.

singurul om trist

Stau între patru pereţi,

dar nici acum nu-s singur,

sunt înconjurat doar de scheleţi,

ce-au fugit din sertare,

din cotloanele minţii mele amare.

Sunt eu singurul om trist?

nu. şi nici n-aş vrea să fiu.

aş spune doar că-s egoist,

să mă plâng numai pe mine,

când altora spada-n cap le vine.

noaptea sfinţilor

Astă seară-i sărbătoare,

se ridică din mormânt paieţe

şi dau iama la însurătoare.

Fug prin ceaţă, dau târcoale,

au ieşit la suprafaţă,

să petreacă până-n dimineaţă.

Putrezi mici şi mari uscaţi,

toţi sunt liberi astă noapte,

prinşi în simfonia lor de şoapte.

Şi bostanii aurii îi conduc în veşnicie,

dar în noapte cine-i vede?

doar groparul dintre pietre...