fragilitate

Trăiri sclipind din stele,
noi suntem corpurile reci, fragile,
cu minţi mai mult sau mai puţin senile,
suntem ostaşii din nuiele.


De-am arde şi uşor în focul vieţii,
nu am mai suferi arsuri,
ori sute plăgi şi tăieturi,
am fi ca pruncii gheţii.


Şi ne-am topi uşor apoi,
în fiinţe calde şi astrale
şi ne-am iubi în mii de forme,
iar la final vom levita-n grandoare.

piticul anonim

E târziu la ora asta,
pentru mine,
pentru tine,
soarelui i s-a spart ţeasta
şi-a ieşit luna din el.


Tu eşti doar cam obosită,
mie mi se plimbă sec
în cap,
un pitic cercopitec,
mâncător de fluturi din stomac.

suflul meu are nevoie de enorma ta inimă

Suflul meu e asistat
de enorma ta inimă,
dar rugina de pe el a acostat,
fix pe circuitul meu crispat.


Acolo îşi va depune icrele,
neuronii-mi va măcina,
săraci ce dansează cu ielele,
ei ce-mi desenează ideile.


idei ce-s ruginite...

pentru patrie? 2

Limba neagră-a societăţii
îşi linge supuşii
şi cu smoală-i încinge,
alunecând uşor,
nimicind fragilul lor zbor.


Ochiul alb al poporului
este mâzgălit,
în pădurea de infirmi
e dezgolit.


Şi de vom fugi de Gura Mediocrităţii,
atunci Gheara Sorţii
s-ar simţi mai blândă,
ar fi aproape-o zână.

vise şi realităţi

Cum să visăm împreună,
când tu ţipi la realitate,
măcinătoare de idei şi fapte.


Tot ce e-mprejurul meu,
aud totul numai în şoapte.


Rece este pătura de pe copaci,
rece este amintirea ei
şi câţi oare, câţi draci,
există în lumea
ce-şi strânge lacrimile-n saci.

mesaj către divinitate

Ce sunt oamenii?
nişte furnici,
iar Tu ai lupa-n mână.
eşti păstor,
noi - pierduţi în a Ta stână.
nişte pitici
pe insula Ta cosmică,
iar noi considerăm c-avem
o experienţă mult prea josnică.


Eu unul, singur, eu aştept.
pe Tine nu,
căci sunt deştept;
nu caut alinarea-n al Tău Nume,
ci neîncetat îmi caut
izbăvirea-n sufletele bune.

când ne privim (melancolic)

Melancolic vorbind,

mă uit la tine rânjind,

c-un zâmbet de caramel,

deşi nu cred că ai gusta din el..

Şi cred că mă priveşti

şi tu; la mine te gândeşti,

iar prin cele două safire

îmi induci încet iubire.

o altă lume

Iar de vei primi o altă lume,
mă întreb - în ce culori o vei picta?


Roşu de ar fi tărâmul tău,
în pasiune ai pluti
şi toată dragostea latentă
ar cânta acorduri vii.


În alb ar trăi doar puritatea,
ai fi un unicat aici,
ai fi realitatea.


În verde aş găsi esenţa ta
şi paşnica natură
către comuniune ne-ar ghida.
aşa-m scăpa de ură.


Tărâm albastru pentru intelect,
o notă mistică aparte,
calmul şi fluidul tău adept,
cu el deschizi chiar şi uşi sparte.


Depravare, descompunere, deces...
de negru ar fi acolo:
progeniturile unui exces.


Dar noi trăim aici,
iar într-o lume narată,
totul se-ntâmplă o singură dată.

artefactul fără preţ

Când doarme o veghez,
alteori doar o privesc,
deşi mereu este acolo,
ea-i artefactul fără preţ.


E cartea îmbrăcată
într-o manta ce-i pictată.
albe îi sunt paginile (unele),
ce abia le murdăresc,
căci cerneala mea îi ieftină,
iar ea e artefactul fără preţ.


Iar dacă-ar fi să plec,
pe undeva în marele deşert,
aş înălţa un turn semeţ,
din care voi veghea etern
artefactul meu fără de preţ.