Wednesday, August 29, 2012

pădurea îndrăgostiților V - pierdut

Astăzi te-am visat
prin negura din mine
durerea iar mi te-a creat
ș-apoi te-a scos din minte

Și te-am lăsat să te usuci
ca pe o floare neîngrijită
prin ochii mei ce sunt cusuți
caut să ies din astă criptă

Nu pot vorbi, rușinea-mi cântă
acorduri reci ce fruntea-mi ard
desfigurat de soarta sfântă
mi s-a topit pe față falsul fard

Iar în noaptea asta iar visez
mă pierd prin negura din mine
cu tine parcă gol valsez
și moartea mi-a intrat în minte.

Friday, August 24, 2012

pădurea îndrăgostiților IV - jocul

Când limbile ni se încurcă-n șoapte
și brațele ne curg pe trupuri
arată-mi ale tale trucuri
și apoi sărută-mă.

Eu te-aș lega la ochi
să uiți de răul lumii
te-aș îngheța ca miezul lunii
și apoi te-aș săruta.

Tu m-ai zgâria pe spate
să te pot simți în sânge
iar dacă mâinile mi te vor strânge
ele te vor săruta.

De-mi vei ierta păcatele
îți voi da să guști din măr
îți voi rupe firele de păr
și apoi te voi săruta.

Apoi vom zbura, amorțiți de plăcere
în brațele mele ești harpă
pe tine voi desena a amorului artă
iar la final te voi săruta.

Sunday, August 19, 2012

pădurea îndrăgostiților III - soliloque

De m-aș trezi fără de ea
ar muri pruncul din mine
și tot ce am sădit în inimă
s-ar risipi ca vântu-n calea mea,

Dar pașii ei tot eu îi amorțesc
cuvinte, răsuflări greșite
adânc îi sapă-o rană
și-n mine ricoșează, mă lovesc,

Iar minutele în care scriu
sunt pline de o nostalgie ternă
când mă gândesc la ce distrug
mai bine-s mort decât mort-viu,

Apoi mă trece-un frig prin oase
și realizez că ea nu e eternă
iar frigurile în minte îmi pătrund
și unghiile în carne-s roase,

Dar obosesc, căci sunt și muritor
și mă atinge somnul rece
îmi este cald și mă topesc
în negru, cântă îngerii în cor.

Tuesday, August 14, 2012

poeții

Miracol al iubirii,
mai sfânt decât și crucea,
adu-ne împreună
pe noi, ereticii,
poeți cu inimile-n mână
și lasă-ne din lațul tău
doar un fragment de libertate,
s-avem ce lăuda măcar
în viața după moarte.
și de-o fi să ne trezim,
mai goi ca înainte,
ia-ne din mână pana
să nu mai înșirăm cuvinte.

Thursday, August 9, 2012

poemul înnorat al copilăriei

Copilărie, glandă atemporală,
ce-mi scurgi venele în stradă,
lasă-mi nicio amintire,
să fiu a muștelor doar pradă.

Praf de-ai presăra pe mine,
mi-ai schimba plăcerea-n crime,
iar tot norul de rugină
ar fi pat de ace fine.

Dar eu nu văd mai departe,
căci m-aș apropia de moarte...
copilărie, stinge-mi norul!
tu amor, tu arzi în noapte!

Wednesday, August 8, 2012

scurt poem de amor

Atunci când mă atingi,
tunete-mi lași în vine
și simt cum munții tăi mă urcă
în alte lumi străine,
iar tot ce-aș fi creat în Azi,
se schimbă doar cu Mâine.

Monday, August 6, 2012

drumul pe mare

De mi-ai arăta drumul pe mare,
eu te-aș învăța să înoți în aer
și din aripile mele
pentru barca ta aș face vele.


Am vâsli apoi pe mare,
ghid mi-ești tu, albastru soare,
iar pe mare de vom da de iele,
le voi scutura cu aripile mele.

Friday, August 3, 2012

pădurea îndrăgostiților II - înecul

Romantic-paranoic cu tente nihiliste,
poemul ăsta este critic
și provoacă doar migrene triste,
fără sex, fără culoare,
fără stropi de viață,
plin e doar de-alienare..
și de-ar fi să te iubesc din nou,
nu prin amor te-aș îneca,
ci prin atingeri reci cu poezia mea.