poemul unui muribund

am trecut ca un mort

prin fața unui oraș negru

în care pietonii își plâng

zilele și durerile de spate

căci ei își cară zilele

cum eu îmi car lipsa

de amor în suflet.

eu unul sunt un pieton

blestemat să mor în

ăst oraș de zgură

și puroi..

dar încă te caut

din ziua în care

te-ai prăbușit

în mine.

tumult

gâtul mi-e ca chedron

inima mi-e marea moartă

fluviile din vene ard ca gheena

iară tu ești ființa-fără-față

ce o caut printre munții

de beton ai citadelei negre

printre mii de pietoni bolnavi

și sper să nu fi doar o plăsmuire

căci eu somn în moarte

n-aș avea.

pradă

vreau în carne să te prind

din aer aripile să îți tai

să-ți rup coloana vertebrală

și

speranțele să ți le înec.

nu te mai merit

fugi de lângă mine

marș, tu înger frânt.

noi.embrio

noiembrie

își poartă

numele tău

azi. azi tu

mi-ai apropiat

iarna de inimă

iar eu de inimă

iarăși te-am tras

să mai aștepți

încă o oră

în parcul rece

și lipsit de viață.

probleme cotidiene

urăsc liberul arbitru

iar duminica nu-i sfântă

sunt matinal

mor repede

iar în bucătărie

îmi usuc gândacii

în paharul cu vină.

cămașa unei vieți fără amor

cămașa unei vieți fără amor

pătată e de negrul laptelui matern

iar capa îmi atârnă ca o cârpă

ce-mi șterge ochii de cenușă.

monotonie

dependența de spațiul interior

îmi dă tendințe masochiste

iar lipsa de tăcere și amor

mă face un martir cu tente hedoniste.