fără titlu #3

oameni morţi

în oraş

pe străzi, pe balustrade,

stau

şi-aşteaptă un tramvai

ce îi va trimite-n

moarte.

fără titlu #2

stânci de fier

îmi sunt picioarele,

obosit de-atâtea zile,

drumul prin deşert

mi le-a uscat

şi trecut în amintire.

fără titlu #1

priviri însângerate,

copii forţaţi să plângă,

e totul doar joacă;

o viaţă muribundă,

o mamă prea flămândă.

săracul călător - ea

Sunt zile-n care

cerul plânge

şi totu-i o furtună,

potop de lacrimi

suspinări de zgură.

După-amiezile dormind

sub patul prăfuit,

mă ţin închisă-n trup

şi-n casa mea de stufăriş

îmi suflă vântul fantomatic.

săracul călător

M-aruncă-n serile senine

şi în cele plumburii,

în care norii se adună

şi cu soarele, ei fac copii.

Iar noaptea este cea care-mi zâmbeşte,

căci nu arde niciun foc pe mare.

azi adorm din nou fără de tine,

tu copil pierdut în zare.

pierduţi în sentimente

Toată lumea a început

să iubească

acum că noi am murit.

am fost un accident?

sau doar pierduţi

în sentimente?

o dragoste ca o cometă

rară, letală şi

mult prea departe

de acest Pământ.

oh, dar
tot ce-am fost,

am fost doar rânduri scrise

pe epidermă.

iubito, fugi

iubito, dacă aripile-mi sunt prea scurte,

nu merit zborul lor.

iubito, smulge-mi penele de pe suflet,

căci nu merit căldura lor.

iubito, fă-mă hrană pământului,

căci nu merit înaltul cerului.

iubito, fi al meu călău

şi arată-mi calea spre iad.

iubito, fi al meu mântuitor

şi nu mă uita,

căci nu am ştiut ce fac.

iubito, ce renaşti ca pheonix,

din mine renaşte acum

şi fugi iubito de mine,

de himera ce voi

deveni fără de tine.

pădurea îndrăgostiţilor Ω - poemul unui apus

Ce ne face să ticăim,

să ne sărutăm,

să ne distrugem

atunci când iubim?

ea este tunetul,

eu, doar un fulger,

iar o ploaie acidă

ne înconjoară,

ne înghite,

ne sufocă,

ne aprinde.

măruntaiele îmi plâng,

iar ochii îţi cer iertare.

EU îţi cer iertare!

pentru ce nu am avut,

pentru soarele în care m-ai scăldat,

pentru omătul ce ţi-am cernut pe inimă,

pentru a mea crimă,

pentru cuvintele ce îţi scriu

îţi las trupul liber şi odihnit,

căci trebuie a fugi de mine.

îţi las sufletul sfârtecat,

căci nu ştiu a mulţumi.

îţi las un ultim te-am iubit,

căci astăzi, în pădure

şi iubirea a murit.

ultimele zile - om

O maşină, o inimă

un apendice din mine

atârnă inima,

capul mi-e la azil,

braţele trag lanţuri

ce-mi ajung la picioare;

Omul din mine

e pe moarte,

iar eu,

pe piatra sa funerară

dansez!

Restul de om

arde în cuşca

de metal ruginiu,

sângerând

în abator.

Mi-e milă de om,

căci e slab.

Mi-e milă de om,

căci se hrăneşte

cu vise.