călătorie spre centrul pământului

Un freamăt din adâncuri

o strălucire fără sens

ce se coboară de pe piscuri

în exteriorul rânced şi imens.

Ameninţarea se prelinge mută

ca o felină din savană

ca dintr-un basm e ruptă

mânioasă pe-a sa rană.

Colosul din vulcan s-arată

şi groaznic el îşi arde calea

căci în drumul său nu este viaţă

ci doar focul ce al sufletelor miez îngheaţă.

maşinăria

Ca o maşinărie neacordată

îmi cântă viaţa

toată

şi pare mistificatoare

un elixir magic

o licoare

din zâmbete ascuţite

ce te taie

pe nesimţite

ce te sperie când

le vezi

şi tremuri

şi nu crezi

că asta e viaţa mea

ca o maşinărie neacordată

aştept ca viaţa să se

termine odată.

umbrele

Sunt umbrele ca sufletul

fantomele din noi

esenţa întunericului

sau doar nişte strigoi?

Se ascund acolo

şi ies la suprafaţă

când sufletul se crapă

de parcă ar fi de gheaţă.

Sunt cele care ne separă

când dormim

de ceilalţi, de restul

şi ne vânează atunci când îi dorim.

Dar râd de neatenţia lor

când nu-mi găsesc o scuză

că trăiesc doar printre orbi

şi-atunci tot umbrele se amuză.

mă gândesc la tine..

Eşti muza dintr-o toamnă

eşti calmul din argintul viu

Iar calmul tău este un înger,

el stă de pază-n tine,

când demonul hain

încearcă să se afirme.

Dar mie nu îmi pasă,

te accept aşa cum eşti

o vampă delicioasă

sau

o zână din poveşti

Şi dacă-n miez te voi găsi,

acolo unde nimicul este plin,

planetele se vor opri,

iar noi pulbere de stele

vom strivi.

fazele lunii V

Astă seară este luna

cea ce mă atrage

într-o tentă roşie ea rage

misticul ei amor.

Dar timpul merge invers

iar luna îşi întoarce faţa

s-o văd în întuneric

ar fi prea tristă viaţa.

o coincidenţă

Totul se întâmplă cu un rost,

iar dacă tu eşti o coincidenţă,

trecutul e anost.

Când nepăsarea curge-n rană,

văd viaţa printre gratii

şi înteleg că viaţa nu are o ramă,

căci ignoranţa e umană.

---

şi dacă ura mă alimentează

atunci doar tu eşti fiinţa ce contează

într-un joc plin de nebuni

eşti ca gheaţa între tăciuni

şi eu tot spun inutile rugăciuni

adresate către nimeni

clişee cad ca avalanşa

peste mine şi pierd şansa

să te aud

şi

să te-ascult

să te-mbrăţişez

şi

să te visez

simple dorinţe

atunci când ştiu că poţi să mă veghezi

greşeli nevinovate

atunci când destinul minte şi tu-l crezi

victime colaterale

ei sunt:

Hoinari pe o planetă reciclată

sunt oameni ce trăiesc în avioane de hârtie

pierduţi şi prinşi în vrie

mereu cu destinaţia neaflată

iar eu:

Între pahare reci şi niciun regret

îmi trăiesc din când în când o viaţă

căci am ajuns să pot să-ntrec

şi fantomele din ceaţă

paiaţa

Definit, sunt o paiaţă:

două feţe şi legat la mâini cu aţă.

Fragil, tiptil, mă mişc dezordonat,

singur doar cu soarta sa, sunt artistul acrobat.

Glume am şi voi scăpaţi

un râs, o amăgire,

dar la final rataţi,

căci voi sunteţi legaţi cu fire.

fata din umbră

Ea trăieşte în micul ei paradox,

în care negrul e culoare şi zâmbetele au cost.

Adoarme la ore decente din noapte,

vegheată de-un greiere mut,

iar somnul ei e un urlet de şoapte.

În vis ea priveşte hipnotizată

oceanul conştiinţei

şi-o sferă pătrată.

Mă simt plin de heliu

când ea este trează,

căci fericirea-i eternă

şi ea o creează.