24 de ore

Ești ca jarul din palmă,
ești himera de foc,
o trecătoare de fier,
iar eu sunt orb și nu pot
să mă preschimb tot în aur,
să mă înalț și să laud
toată ființa ta.


Sunt 24 de ore
ce-mi sapă în minte,
mii de lacrimi, cuvinte
și mă-ntreb de ce oare
nu încerc o evadare,
o evadare în zori,
să te pierd printre nori.

ce hău, ce ură, ce joc..

Nimic nu-i important
când strigă ura-n jurul tău
și îți aduci aminte...
ce joc malefic, orb și incitant
îți tremură pe buze și-n cuvinte?

ce hău

ne

desparte?

când scriem iarăși
cu lacrimi, mângâieri și șoapte.

povești...

Cine mai crede în povești?
cine mai e curios dacă tu iubești?
cine mai creează poezii?
cine mă mai întreabă dacă știi?


În tine mă pierd și
în tine găsesc
tot ce eu iubesc,
în tine m-ascund,
sunt muribund.


Știu că trăiești într-o lume în care
iubirea-i păcat și n-are culoare,
nu-mi imaginez că sunt un zeu sau un rege,
sunt doar un copil pe care timpu-l întrece.