urbanistică

Înconjurat de vălul de beton

stau şi privesc apusuri,

arzând ca aştrii muritori,

răpesc priviri de şoim

şi văd cum cârduri lungi de oameni

îmi înoată la picioare,

răpesc priviri de şoim,

căci viaţa-i trecătoare.

pădurea îndrăgostiţilor XI - polii iubirii

Opuşi ca polii,

mai magnetici doar

când ne iubim,

în paturi diferite

ne-am obişnuit însă

să locuim,

să stăm îmbrăţişaţi,

deşi afară şi în tine

plouă mărunt cu

lacrimi de iubire.
eşti o inimă

obosită, căreia i-am

ars eu ultima făclie

şi-am lăsat-o să se usce

în pământ,

într-o cutie.

peisaj urban

Nori de argilă se lasă

luna de lut răsare

peisajul urbei devine

iar o junglă deasă.

Pierdut prin umbrele sale

sunt eu, pietonul

ce se simte urmărit

de potăi pline de bale.

Un pieton eşti şi tu

mireasă te-a făcut oraşul

şi cu ciment pe pleoape

în somnul urbei ai căzut.

Doar eu, coşarul prăfuit

al inimii rău sanitar

am smuls în seara asta

de la mireasa urbei

un zâmbet de cleştar.

pădurea îndrăgostiţilor X - trupurile noastre

Linia dintre abstract

şi realitate

e o linie fină,

precum pielea ta,

precum părul tău,

precum tine.

Gânduri fine trec

bariera dintre noi

şi acolo

se adună în trupul

nostru,

căci noi am fost cândva

unul

şi vom mai fi,

căci trupurile noastre

au puncte comune,

precum ochii noştri,

precum braţele noastre,

precum buzele noastre.

trupuri II

Noi suntem sclavi ai trupurilor:

în trupuri învăţăm a fi om

şi tot în trupuri murim.

Suntem legaţi înăuntru

cu fibre şi muşchi,

cu nervi şi sub uşi

ne ducem povara

trupurilor grele ş-amare.

Dar ele, ca trupuri,

ne leagă de altele,

ce se leagă de noi

sub complexe şi vise,

enunţând amoruri interzise,

căci noi, ca fiinţe,

suntem doar trupuri,

seminţe, sădite în lut,

din care cresc membre,

ce strâng sau se rup.