Thursday, February 28, 2013

urbanistică

Înconjurat de vălul de beton
stau şi privesc apusuri,
arzând ca aştrii muritori,
răpesc priviri de şoim
şi văd cum cârduri lungi de oameni
îmi înoată la picioare,
răpesc priviri de şoim,
căci viaţa-i trecătoare.

Wednesday, February 6, 2013

pădurea îndrăgostiţilor XI - polii iubirii

Opuşi ca polii,
mai magnetici doar
când ne iubim,
în paturi diferite
ne-am obişnuit însă
să locuim,
să stăm îmbrăţişaţi,
deşi afară şi în tine
plouă mărunt cu
lacrimi de iubire.
eşti o inimă
obosită, căreia i-am
ars eu ultima făclie
şi-am lăsat-o să se usce
în pământ,
într-o cutie.

Tuesday, February 5, 2013

peisaj urban

Nori de argilă se lasă
luna de lut răsare
peisajul urbei devine
iar o junglă deasă.

Pierdut prin umbrele sale
sunt eu, pietonul
ce se simte urmărit
de potăi pline de bale.

Un pieton eşti şi tu
mireasă te-a făcut oraşul
şi cu ciment pe pleoape
în somnul urbei ai căzut.

Doar eu, coşarul prăfuit
al inimii rău sanitar
am smuls în seara asta
de la mireasa urbei
un zâmbet de cleştar.

Monday, February 4, 2013

pădurea îndrăgostiţilor X - trupurile noastre

Linia dintre abstract
şi realitate
e o linie fină,
precum pielea ta,
precum părul tău,
precum tine.
Gânduri fine trec
bariera dintre noi
şi acolo
se adună în trupul
nostru,
căci noi am fost cândva
unul
şi vom mai fi,
căci trupurile noastre
au puncte comune,
precum ochii noştri,
precum braţele noastre,
precum buzele noastre.

Sunday, February 3, 2013

trupuri II

Noi suntem sclavi ai trupurilor:
în trupuri învăţăm a fi om
şi tot în trupuri murim.
Suntem legaţi înăuntru
cu fibre şi muşchi,
cu nervi şi sub uşi
ne ducem povara
trupurilor grele ş-amare.
Dar ele, ca trupuri,
ne leagă de altele,
ce se leagă de noi
sub complexe şi vise,
enunţând amoruri interzise,
căci noi, ca fiinţe,
suntem doar trupuri,
seminţe, sădite în lut,
din care cresc membre,
ce strâng sau se rup.