Spre Calea Lactee
pe un cer aglomerat de vară
orele nu sunt pierdute,
ci aşteaptă trenul Nordului în gară.
Iar cerul de vară
pare o baltă de vid,
în care ei poartă o povară-
din infinit felinare le e somnul fervid.
Ne-am pierdut în miez de neant,
am curs şi prin oceanul viselor,
am mers pe drumul aberant
doar pentru aurul astrelor.
Drumul nostru este neîmplinit,
cu prima viteză noi trecem în abis.
iar peisajul devine transfinit,
când a doua ne transformă-n vis.
No comments:
Post a Comment