Dintr-o cameră lichidă;
Rămas-bun şi-a luat.
La capul patului ea stă şi tace
Prea multe de spus şi
O nelinişte ce nu-i dă pace.
A ştiut de dimineaţă
Cum din el dispare-o viaţă
Încă una şi o răsuflare moartă.
Ea tot stă lângă acel pat
Şi aşteaptă.
O privire pe fereastră:
Afară-i lumea îngheţată
Aici pluteşte vântul cald
Al vieţii de apoi, iar noi
Tot aşteptăm
Ne întoarcem,
Iar pe chipul său de ceară
Moartea-i desenează-o mască.
Tăcere.
Cuvinte ce-mi aleargă prin minte
Gândesc mai mult decât de obicei
Prea multe de zis,
Mă simt ca într-un vis
Amar şi şocul ce mă prinde
Este ca o lovitură surdă în stomac.
Tăcere.
Murim din naştere.
Ne naştem din durere.
No comments:
Post a Comment