melo+dramă

Acea piază neagră este bunul meu companion,

ea îi muza mea distinsă din atâtea zile,

doar ea ştie să m-alinte

şi doar ea aduce al meu ghinion.

Îmi urăsc starea de veghe căci e plină

de desmăţ.

totul este calm şi paşnic însă când adorm

şi-ncerc să-nvăţ

să mai rezist o zi, o noapte,

căci frigul îmi provoacă frig

şi greaţa îmi şopteşte-a moarte.

Zbiară singur un acord prin măduvă,

iar eu încerc să scap de el prin ignoranţă,

dar alunec: în deşert nu e speranţă.

Deşi îmi pare-a melodramă tot ce scriu,

este o formă de protest.

urăsc să scriu şi să mă plâng,

când în final eu sunt doar un copil nătâng.