la cele zile ce-au zburat din vară.
Toamna, când e frig afară,
mă ascund sub perna ta fugară.
Toamna, când e frig şi mă doboară
frigul, încep să uit şi simt melancolie,
Toamna, când oamenii sunt de hârtie.
Şi ce mai reverie!
Toamna, când sufletele-s prinse-n frig,
doar al tău este veşnic
şi-mi dă viaţă ca să strig.
Pentru asta-ţi mulţumesc,
odă pentru tine! De-aş putea,
eu statuie-aş înălţa, pentru tine,
Toamna, când tu eşti văpaia mea.
No comments:
Post a Comment