De m-aș trezi fără de ea
ar muri pruncul din mine
și tot ce am sădit în inimă
s-ar risipi ca vântu-n calea mea,
Dar pașii ei tot eu îi amorțesc
cuvinte, răsuflări greșite
adânc îi sapă-o rană
și-n mine ricoșează, mă lovesc,
Iar minutele în care scriu
sunt pline de o nostalgie ternă
când mă gândesc la ce distrug
mai bine-s mort decât mort-viu,
Apoi mă trece-un frig prin oase
și realizez că ea nu e eternă
iar frigurile în minte îmi pătrund
și unghiile în carne-s roase,
Dar obosesc, căci sunt și muritor
și mă atinge somnul rece
îmi este cald și mă topesc
în negru, cântă îngerii în cor.
No comments:
Post a Comment