Sunt zile-n care
cerul plânge
şi totu-i o furtună,
potop de lacrimi
suspinări de zgură.
După-amiezile dormind
sub patul prăfuit,
mă ţin închisă-n trup
şi-n casa mea de stufăriş
îmi suflă vântul fantomatic.
săracul călător
M-aruncă-n serile senine
şi în cele plumburii,
în care norii se adună
şi cu soarele, ei fac copii.
Iar noaptea este cea care-mi zâmbeşte,
căci nu arde niciun foc pe mare.
azi adorm din nou fără de tine,
tu copil pierdut în zare.
frumoase versurile :)
ReplyDelete