crima

Ea-i ferită de răceala celui Soare

ce o orbeşte, ce mie-mi dă fiori.

Eu planez prin mii de sori,

ea mă vede şi timid trăsare.

Aerul ce i l-am dat

trăia în mine, a fost al meu,

de respirat prea greu,

iar ea s-a sufocat, treptat.

Şi noaptea mi-o aduce clar,

sub limpezimea Lunii,

ca o jertfă pe-un altar.

O rog să ierte şi să pice-n neant,

dar profunzimea ei este divină,

iar soarta n-are nici o vină,

căci eu am comis încă o crimă.