Wednesday, November 30, 2011

defineşte-mă

Sunt egoist,
ironic,
melancolic,
trist
şi nu am chef să gândesc,
iubesc,
am şi fobii,
sunt şi gelos,
uneori zelos,
ascund trecutul
şi mă automutilez,
visez, visez,
m-amuz,
sunt şi ursuz,
naiv,
lasciv,
înjur,
mai fur câte o idee,
am păcate deşi
nu le ştiu pe toate,
sunt sfânt,
sunt înger frânt,
mă bat cu pumnii-n piept
şi apoi greşesc,
inimi prind şi frâng,
sunt blând,
sunt deltaplan,
n-am niciun ban,
am două feţe
sprijinite pe beţe,
trăiesc în est,
gândesc în vest,
privesc în nord
şi parcă-s orb,
sunt jos în sud
şi tot m-afund
şi mă lungesc
cu ăst poem arlechinesc.

4 comments: